Prosopocrația este o guvernare în care cetățenii exercită puterea personal, nu prin reprezentanți. Nu un vot dat în numele lor. Nu un mandat delegat altcuiva. Puterea însăși, în persoană.
Două rădăcini, unite pentru a numi ceva care până acum nu avea un nume propriu și clar.
Cuvântul grecesc πρόσωπον (prósopon) înseamnă persoană — sinele care acționează, nu un rol îndeplinit în numele altcuiva. Este rădăcina din spatele latinescului persona și supraviețuiește în greaca modernă în νομικό πρόσωπο, „persoană juridică”.
Combinat cu -crație (din kratos, putere), prosopocrația înseamnă, literal, puterea persoanei — o putere care rămâne acolo unde este persoana, în loc să treacă la un reprezentant care acționează în locul ei.
Rădăcina πρόσωπο (persoană) se poate combina cu terminații foarte diferite. Doar una dintre ele descrie ce înseamnă acest cuvânt.
Un cult construit în jurul unui singur conducător, venerat, în timp ce toți ceilalți rămân pasivi. Cult al personalității.
Fixație pe fața sau imaginea unui lider, în loc de ceea ce face el cu adevărat. Obsesie pentru personalitate.
Putere distribuită fiecărui cetățean, personal, unul câte unul. Nu o persoană exaltată — putere care trece, personal, prin toți.
Prosopocrația este o guvernare în care cetățenii exercită puterea personal, nu prin reprezentanți.
Prosopocracy is a government in which citizens exercise power personally, not through representatives.
Prosopocrația nu înlocuiește democrația — o completează pe cea spre care cuvântul a tins mereu.
„Democrație” înseamnă puterea poporului, dar nu spune nimic despre modul în care este exercitată acea putere. Lăsat deschis, acest gol a permis cuvântului să acopere aproape orice: un cetățean care votează o dată la câțiva ani pentru ca altcineva să guverneze în numele său este numit democrație, la fel ca un cetățean care guvernează el însuși, personal. Prosopocrația numește a doua jumătate a acestei promisiuni — partea la care democrația face aluzie, dar nu o garantează niciodată. Nu este o rivală a democrației; este mecanismul care face ca acest cuvânt să însemne ceea ce a susținut mereu că înseamnă.
În sistemele reprezentative, eșecul are întotdeauna unde să se ascundă.
„Diavolul stă în detalii” devine o scuză: vina se mută spre tehnocrați îndepărtați, spre un sistem prea complex pentru ca o singură persoană să răspundă pentru el. Prosopocrația elimină această ascunzătoare structural, nu moral — cetățeanul care deține puterea este chiar acel detaliu. Nu există niciun diavol în altă parte de găsit.
"Horistics is the apposite and airtight formulation of the differentia of concepts."
«Οριστική είναι η εύστοχη και αεροστεγής διατύπωση της ειδοποιού διαφοράς εννοιών.»
Eliminarea fiecărei scuze funcționează doar dacă cetățenii pot vedea suficient de clar pentru a guverna bine odată ce scuzele au dispărut. De aceea piatra de temelie a prosopocrației este Horistics — disciplina pe care o descrie această definiție. De la un cetățean care nu poate defini precis libertatea, dreptatea sau corupția nu se poate aștepta nici exercitarea precisă a puterii asupra lor. Prosopocrația cere cetățeni capabili să vadă politic; Horistics este modul în care se construiește această vedere.
Horistics își are originea în metoda socratică de cercetare definițională — anul 2030 marchează 2.500 de ani de la nașterea lui Socrate.
Exersează Horistics →Prosopocrația numește cum ar trebui să arate puterea — exercitată de cetățenii înșiși, nu delegată altcuiva. ROTA este propunerea concretă pentru cum se construiește asta în practică: cetățeni care se rotesc în mandate scurte de datorie civică, astfel încât puterea să treacă personal prin toți, iar nimeni să nu o dețină suficient de mult timp încât să înceteze să mai fie a lui.
Citește propunerea ROTA →